Libertatea
Acțiunile Petromidia au crescut cu 1.600% în trei luni, iar statul are miliarde pe hârtie, dar nu poate vinde nimic
Guvernul României deține un pachet minoritar de acțiuni la compania Rompetrol Rafinare Constanța (RRC), participație evaluată în prezent la peste 2,5 miliarde de euro, potrivit publicației E-nergia.ro. Creșterea spectaculoasă a cotațiilor RRC, de aproximativ 1.600% în mai puțin de trei luni, a transformat emitentul în vedeta absolută a Bursei de Valori București. Cu toate acestea, o lege aflată în vigoare interzice înstrăinarea activelor deținute de stat până la finalul anului 2027, blocând astfel o sursă excepțională de venituri pentru bugetul național.