Ziarul Financiar
Antreprenori locali. Elis Pavaje, producător de pavele din Alba: „Se simt semne de încetinire, vedem reticenţă din partea clienţilor persoane fizice“.
Producătorul Elis Pavaje din judeţul Alba, deţinut de familia Goţa, resimte reticenţa din rândul clienţilor în ceea ce priveşte perspectivele economice, continuând astfel tendinţa de anul trecut. Totuşi, de la începutul acestui an până acum, Elis Pavaje a înregistrat vânzări peste cele din aceeaşi perioadă a anului 2025.