Ziarul Financiar
Autoritatea pentru Digitalizarea României a rămas fără preşedinte şi cu un singur vicepreşedinte, iar prima ordonanţă a Guvernului Niculescu a lăsat-o la Ministerul Economiei, deşi programul de guvernare promitea mutarea ei la premier şi un şef ales prin selecţie competitivă
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), instituţia care implementează, între altele, Platforma Naţională de Interoperabilitate şi care funcţionează în subordinea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, a rămas fără preşedinte şi cu un singur vicepreşedinte. Cătălin Giulescu a fost eliberat din funcţie la cerere, după şase luni la conducerea instituţiei. Cererea lui a fost înregistrată pe 20 octombrie, ziua în care Guvernul Niculescu a adoptat prima ordonanţă de urgenţă şi în care a plecat, tot la cerere, vicepreşedintele Andrei Niculae.