Libertatea
,,Ce punem azi în farfurie se vede peste zece ani în ficat”. Boala tăcută care îi lovește pe tineri: Peste 2.700 de persoane, testate gratuit la București și în Ilfov
Stilul de viață sedentar, mesele pe fugă și alimentația procesată au transformat ficatul gras și bolile hepatice într-un pericol uriaș pentru tinerii sub 40 de ani. În timp ce Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) derulează un program masiv de screening gratuit în București și Ilfov, pacienții trag un semnal de alarmă: cele mai mari bariere rămân costurile uriașe ale investigațiilor periodice și frica de diagnostic. Președinta Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-Ro), Marinela Debu, își povestește lupta cu virusul hepatitic B și transmite un mesaj de speranță tuturor celor care amână vizita la medic.