Digi24
Ce se întâmplă cu balcoanele închise fără autorizație: mesajul ministrului Dezvoltării
Ministrul Dezvoltării Alexandru Stoica precizează că românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, scopul statului fiind acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine. „Codul Urbanismului ne oferă un răgaz până în august 2027 pentru a găsi o soluţie, astfel încât oamenii să aibă actele în ordine”, subliniază ministrul, care anunţă că vor fi inventariate toate problemele care trebuie corectate şi analiza va fi trimisă Parlamentului, pentru a exista o bază tehnică pentru modificarea legii.