Libertatea
„Cea mai frumoasă excursie de toamnă”. Parcul Național cu lacuri cu apă turcoaz și limpede precum cristalul, pâraie și zeci de cascade, în Croația
Cei mai mulți oameni asociază Croația cu plajele încinse de soare și vacanțele de vară la malul mării. Puțini știu însă că această țară poate încânta vizitatorii și departe de coastă, după cum se vede în fotografiile agenției Profimedia. Toamna, Parcul Național Lacurile Plitvice oferă peisaje spectaculoase, în culori de poveste, cascade susurătoare și plimbări mai liniștite, în care nu trebuie să te strecori printre mulțimile de turiști.