CNAS lansează un proiect european privind schimbul transfrontalier de imagini medicale, rezultate de laborator şi rapoarte de externare/ Moldovan: Un pas concret prin care informaţia medicală relevantă este utilizată în siguranţă dincolo de graniţe
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă lansarea unui proiect european care are ca obiectiv dezvoltarea serviciilor necesare pentru schimbul electronic şi interoperabil, la nivel transfrontalier, al imaginilor medicale, rezultatelor de laborator şi biletelor de externare. Potrivit reprezentanţilor CNAS, prin conectarea acestor date la infrastructura europeană de sănătate digitală, proiectul urmăreşte să sprijine continuitatea îngrijirilor şi accesul la informaţii medicale relevante atunci când cetăţenii solicită şi beneficiază de servicii medicale într-un alt stat membru. „Pentru pacient, beneficiul urmărit este simplu: informaţia medicală să poată fi disponibilă, în condiţiile cadrului legal aplicabil, acolo unde este nevoie de ea în Uniunea Europeană”, afirmă Horaţiu Remus Moldovan, preşedintele CNAS.