News.ro
Compania de apă din Gorj, amendată cu 120.000 de lei după ce s-a constatat că apele deversate ca provenind din precipitaţii sunt, de fapt, ape uzate. Este a treia amendă primită de firmă anul acesta
Compania Aparegio Gorj, înfiinţată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Utilităţi Publice Pentru Serviciul de Alimentare cu Apă şi de Canalizare” – ADIA Gorj, a primit o amendă de 120.000 de lei de la inspectorii de la Apele Române după ce analize realizate pe probe prelevate din canalele prin care ar trebui deversată apa meteorică au arătat că apa deversată are caracteristicile apelor uzate. Este a treia amendă aplicată anul acesta firmei înfiinţate de autorităţi locale din Gorj pe motiv de nerespectare a normelor privind protecţia apelor.