Profit.ro
Cristian Bușoi, Ministerul Energiei: Nuclearelectrica a cerut completarea ordinii de zi cu luarea unor decizii privind proiectul SMR de la Doicești: Peste 80% dintre condițiile pentru investiție nu sunt îndeplinite
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, anunță sâmbătă că Nuclearelectrica a cerut completarea ordinii de zi cu luarea unor decizii privind proiectul SMR de la Doicești, în condițiile în care 80% dintre condițiile pentru investiție nu sunt îndeplinite. Secretatul de stat mai precizează că, în acest context, Nuclearelectrica propune redimensionarea activității RoPower pentru următoarele șase luni, cu reducerea cheltuielilor la minimum și a personalului implicat în proiect cu cel puțin 60%, precum și notificarea NuScale cu un termen de maximum 30 de zile pentru îndeplinirea condițiilor prioritare.