Ziarul Financiar
Cum a fost sezonul de vară pe piaţa interbancară? Ce se mai întâmplă cu dobânzile? Piaţa interbancară a rămas pe excedent de lichiditate, surplusul oscilând în jurul a 6 mld. euro, medie zilnică. Dar dobânzile nu s-au clintit, ROBOR la 3 luni rămânând toată vara nemişcat la 5,84%. Ce trend ar putea avea dobânzile în perspectivă?
Piaţa interbancară a fost şi în sezonul de vară pe excedent de lichiditate, ca şi în primele trei luni din acest an, surplusul oscilând în jurul a 30 mld. lei (6 mld. euro), medie zilnică. Practic, băncile au continuat să ţină banii la BNR şi în lunile de vară, la dobândă de 5,5%, în timp ce creditarea merge domol, cu un ritm de 7-8%, iar economia este în recesiune.