News.ro
Disputa dintre Primăria Slatina şi administratorul cimitirului, acuzat că a deshumat morţii şi i-a reînhumat în gropi comune, departe de a fi tranşată. Tribunalul Dolj a dispus reluarea procesului. Care este motivul
Cimitirul Strehareţi din Slatina, care face obiectul unui proces între Primărie şi o firmă care l-a concesionat de la administraţia locală în urmă cu 16 ani, rămâne în administrarea contestatei societăţi private al cărei administrator este acuzat că a dispus deshumarea a zeci de morţi şi înhumarea lor în gropi comune. Tribunalul Dolj, aşteptat să se pronunţe definitiv, joi, în acest dosar în care, pe fond, Primăria a avut câştig de cauză, a decis că sentinţa pe fond a fost pronunţată de o instanţă care nu avea competenţă în acest sens. În ziua sentinţei, o a doua groapă comună a fost găsită.