News.ro
Fitch: Creşterea dobânzilor obligaţiunilor de stat agravează criza datoriilor în economiile dezvoltate; Franţa şi SUA, printre cele mai expuse
Creşterea randamentelor obligaţiunilor guvernamentale pune o presiune tot mai mare asupra finanţelor publice ale principalelor economii dezvoltate, îngreunând stabilizarea datoriilor suverane, avertizează agenţia de rating Fitch Ratings, potrivit Reuters. Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie se numără printre ţările care se confruntă cu provocări fiscale majore, pe fondul creşterii costurilor de împrumut.