News.ro
Funcţionarea telegondolei din Sinaia, sistată după ce un pilon al instalaţiei s-a deplasat „în afara parametrilor de siguranţă” din cauza unui şantier deschis pentru construirea unui hotel
Cursele primului tronson al telegondolei din Sinaia, care urcă din staţiune la cota 1400 din Bucegi, au fost sistate, după ce un pilon al instalaţiei s-a deplasat „în afara parametrilor de siguranţă”. Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, spune că instalaţia de transport pe cablu a fost afectată de alunecările de teren provocate de un şantier deschis pentru construirea unui hotel în zona în care pilonul este amplasat.