News.ro
Grindeanu: Acest guvern de tehnocraţi ar trebui să vină într-o lună de zile, o lună şi jumătate, cu un buget în Parlament, un buget pe care nu şi-l va asuma nimeni
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, argumentează că un guvern tehnocrat sau unul minoritar nu ar reprezenta soluţii reale pentru ţară, în această perioadă, invocând, printre altele, faptul că la alcătuirea bugetului de stat pentru anul viitor, în lipsa unei susţineri ”transparente” de care guvernul să se bucure în Legislativ, parlamentarii ar putea vota amendamente care să ducă la dezechilibre. ”Va intra un buget cu, nu ştiu, un deficit de 5,8 şi va ieşi cu 8,5, dau un exemplu, din Parlament. Fiindcă nu poţi să îi opreşti şi se vor găsi majorităţi de conjunctură pe fiecare amendament în parte. Şi atunci, şi de aici pleacă acest apel al meu spre responsabilitate şi pe asumare directă a actului de guvenrare”, argumentează Grindeanu.