News.ro
Grindeanu: Vreau să spun foarte clar - anul viitor, taxele pentru români şi companiile româneşti nu vor creşte. Economia are nevoie de predictibilitate/ Ironii la adresa PNL
Liderul PSD Sorin Grindeanu a dat asigurări luni că anul viitor, taxele pentru români şi companiile româneşti nu vor creşte, subliniind că ”economia are nevoie de predictibilitate”. Declaraţia sa vine după ce ministrul Finanţelor Alexandru Nazare a spus nu îşi doreşte taxe şi impozite noi, dar avem nevoie de sustenabilitate, el arătând că, în momentul când discutăm despre un program nou, care nu e bugetat, care trebuie finanţat, trebuie să avem şi o sursă de finanţare. Potrivit lui Nazare, decizia politică e în Guvern şi în Parlament, iar ministerul are grijă să menţină acest echilibru.