ICCJ, după decizia instanţei supreme privind restanţele salariale ale magistraţilor: Respectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executarea obligaţiilor salariale ale statului sunt imperative constituţionale, nu opţiuni ale puterii executive
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) afirmă, joi, după ce instanţa supremă a respins definitiv recursul Guvernului la sentinţa Curţii de Apel Bucureşti care îl obliga să asigure integral fonduri pentru plata restanţelor salariale ale magistraţilor, că, potrivit unui principiu fundamental al statului de drept, obligaţiile stabilite prin lege şi consacrate prin hotărâri judecătoreşti definitive trebuie executate de autorităţile publice, „fără derogări arbitrare, fără tergiversări nejustificate şi fără subordonarea respectării legii unor considerente de oportunitate politică sau bugetară”. Potrivit aceleiaşi surse, decizia confirmă caracterul nelegal” al conduitei autorităţilor executive. Premierul interimar Ilie Bolojan preciza că suma care ar trebui achitată se ridică la 4,8 miliarde de lei. Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă cererea lui Bolojan pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi ICCJ.