Realitatea PLUS
Incendiu uriaș în Baia Mare. Mai multe locuințe improvizate au fost cuprinse de flăcări
Pompierii din Baia Mare intervin miercuri dimineață pentru stingerea unui incendiu de proporții izbucnit în zona Craica. Flăcările au cuprins mai multe locuințe improvizate, pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați, iar intervenția este îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile și de vântul puternic. Potrivit ISU Maramureș, până la momentul transmiterii informațiilor nu au fost raportate victime.