News.ro
Investigaţie FT: Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice avansate, într-unul dintre cele mai semnificative transferuri cunoscute de tehnologie militară strategică de la Moscova la Teheran. Programul secret, derulat timp de mai mulţi ani, cu numele de cod C430L, a recrutat unii dintre cei mai experimentaţi specialişti ruşi în rachete pentru a ajuta Iranul să dezvolte o nouă clasă de arme capabile să ameninţe portavioanele americane şi alte nave de război din Orientul Mijlociu, arată o investigaţie a Financial Times (FT).