Libertatea
Mașină nouă de 30.000 de euro sau Porsche second-hand: ce variantă te costă mai mult în cinci ani
Cu aproximativ 30.000 de euro în mână poți cumpăra astăzi două mașini complet diferite. Pe de o parte, un Toyota Yaris Cross Hybrid nou, bine echipat, cu garanție, consum mic și tehnologie modernă. Pe de altă parte, pentru aproape aceeași sumă găsești un Porsche Macan S Diesel din 2017, cu motor V6 de 3,0 litri, 258 CP, tracțiune integrală și interior premium. La cumpărare par comparabile ca preț. După cinci ani, diferența devine mult mai mare.