News.ro
Ministrul Educaţiei, la Liceul tehnologic ”Elie Radu” - Ploieşti: Ne aflăm într-un liceu tehnic unde de multe ori consideraţi că e a doua voastră opţiune. Ceea ce ne arată economia şi vă vor spune şi operatorii economici este că voi sunteţi prima opţiune
Ministrul Educaţiei Mihai Dimian a declarat luni, în faţa elevilor de la Liceul tehnologic ”Elie Radu” din Ploieşti, că s-0a dezvoltat şi se dezvoltă învăţământul dual şi a dat exemplul unor state precum Germania şi Elveţia, unde majoritatea absolvenţilor de liceu sunt absolvenţi de învăţământ tehnic, de cele mai multe ori dual. ””Ne aflăm într-un liceu tehnic unde de multe ori consideraţi că e a doua şansă. Că e a doua voastră opţiune. Ceea ce ne arată economia şi vă vor spune şi operatorii economici este că voi sunteţi prima opţiune. Voi produceţi plus valoarea în societate”, le-a transmis el în acest context.