Ministrul Mediului continuă acuzaţiile la adresa ANM şi a directoarei Elena Mateescu: Achiziţii directe cu valori de milioane de lei în ultimii 4 ani, făcute cu încălcarea legislaţiei/ Mateescu acuză o campanie pentru „schimbarea politică din funcţie”
Ministrul Mediului Diana Buzoianu continuă dezvăluirile şi acuzaţiile la adresa ANM şi a directoarei Elena Mateescu, ea invocând duminică achiziţii directe cu valori de milioane de lei în ultimii 4 ani , făcute cu încălcarea legislaţiei, la ANM, ea invocând contracte acordate fără licitaţie pentru achiziţii de tonere, de laptopuri, de mobilă, cu valori mult peste limita de 270.000 de lei la care este permisă atribuirea directă. Ministrul indică şi două firme care au beneficiat preponderent de astfel de contracte. ”Sunt curioasă să văd cum vor justifica influencerii PSD şi azi de ce directoarea ANM trebuie să rămână în funcţie când, în mod evident, legea a fost opţională de aplicat la ANM în ultimii ani de zile sub conducerea doamnei Mateescu.”, mai afirmă Buzoianu după ce, în urmă cu o zi a vorbit despre achiziţii de haine, inclusiv a unu sutien, de produse cosmetice, făcute de pe un card asociat ANM, cerând demisia Elenei Mateescu de la conducerea instituţiei.