News.ro
Negociatorii americani, ucraineni şi europeni s-au întâlnit la Miami, în timp ce Trump a anunţat un acord cu Rusia privind motorina
Negociatori din Statele Unite, Ucraina şi Europa au purtat vineri, la Miami, discuţii timp de şase ore, cu scopul de a ajunge la un acord asupra unei propuneri comune pentru încheierea războiului din Ucraina, a declarat o persoană familiarizată cu negocierile, conform Reuters. Obiectivul este ca, în următoarele săptămâni, să se ajungă la un acord asupra unei astfel de propuneri, care să poată fi prezentată Rusiei, în încercarea de a obţine un progres decisiv înainte de venirea iernii, a precizat sursa, care a vorbit sub protecţia anonimatului.