News.ro
Numărul victimelor în cazul incendiilor de locuinţe a fost în creştere în primele opt luni ale anului 2026, faţă de perioada similară a anului trecut/ Principalele cauze şi recomandările pompierilor pentru prevenirea unor astfel de evenimente
Peste 4.700 de incendii de locuinţe au fost înregistrate, la nivel naţional, în primele opt luni ale acestui an, cu 22 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, o creştere de aproximativ 0,5%. Potrivit pompierilor, a crescut şi numărul persoanelor care au murit în urma unor astfel de incendii, dar şi al celor care au fost rănite. Cele mai frecvente cauze ale incendiilor au fost sistemele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate.