News.ro
Protest al sindicaliştilor români în faţa Comisiei Europene de la Bruxelles: Continuăm demersurile pentru negocieri colective reale şi salarii decente/ Ce mesaj va fi transmis în Parlamentul European
Aproximativ o sută de sindicalişti români din sectoarele comerţ, IT&C şi financiar au protestat miercuri, 30 septembrie, în faţa Comisiei Europene de la Bruxelles, solicitând deblocarea negocierilor colective sectoriale în mediul privat şi creşterea salariului minim în România începând cu 1 ianuarie 2027. Totodată, liderul Federaţiei Sindicatelor din Comerţ va prezenta în Parlamentul European situaţia negocierilor colective din sectorul privat din România şi va transmite mesajul sindicatelor române către instituţiile europene.