Digi24
Reguli noi pentru muncitorii străini din Marea Britanie. Victimele angajatorilor abuzivi nu-și vor mai pierde dreptul de ședere
Lucrătorii străini din Regatul Unit care sunt recunoscuți oficial drept victime ale sclaviei moderne vor putea părăsi angajatorii abuzivi și se vor putea angaja oriunde până la expirarea vizei, fără să-și piardă dreptul de ședere. Măsura, care intră în vigoare joi, îi vizează inclusiv pe îngrijitori, bucătari și angajați din industria ospitalității ale căror vize pentru lucrători calificați erau până acum legate de un singur angajator-sponsor, situație despre care organizațiile sindicale avertizează că favoriza exploatarea prin muncă, potrivit The Guardian.