News.ro
Restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, impuse în zone din centrul Parisului şi în alte oraşe, după revoltele din întreaga Franţă
Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară. Poliţia din Paris a anunţat că restricţiile vor fi în vigoare între orele 23:00, ora locală (21:00 GMT), şi 06:00, în Place de la République, unde protestatarii s-au adunat în weekend, precum şi în zona comercială Les Halles. De asemenea, au fost interzise adunările neautorizate în mai multe alte zone din centrul capitalei.