Realitatea PLUS
Salmonella în carnea proaspătă de pasăre, la Buzău: 21 de alerte în opt luni. Ce trebuie să știe consumatorii: explicațiile DSVSA
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău a înregistrat 21 de alerte alimentare privind prezența bacteriei Salmonella în carnea proaspătă de pasăre, în perioada ianuarie-august 2026. Numărul notificărilor este în creștere față de anul trecut, când au fost raportate opt astfel de cazuri. Într-un caz identificat în județ, carnea contaminată cu o tulpină care nu impunea restricții a fost declarată aptă pentru consum, după verificări, relatează Agerpres.