Realitatea PLUS
Tineri din Arad, sub control judiciar după ce au umilit un copil de 11 ani în parc. Întreaga scenă, filmată și postată online
Trei adolescenți de 16 și 17 ani și un tânăr de 21 de ani, acuzați că au imobilizat și dezbrăcat cu forța un copil de 11 ani într-un parc din comuna Șeitin, județul Arad, apoi au filmat și publicat imaginile pe rețelele sociale, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Cei patru sunt obligați să poarte dispozitive electronice de supraveghere și să nu se apropie de victimă sau să comunice cu aceasta, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.