Trei Surse — Aceeași știre. Mai multe perspective.
Acasă Știri Categorii Publicații
Caută Caută
Înapoi la știre
News.ro

Transportatorii din COTAR asteaptă până luni să vadă ce se întâmplă cu TollRo: „Parcă suntem proştii Europei. Suntem în 2026, domnilor guvernanţi/ Vrem o aplicaţie ca în UE, care să ne ajute, nu să încurce

Conducerea Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţine că asteaptă până luni să vadă dacă disfuncţionalităţile din aplicaţia TollRo vor fi remediate, în contextul în care ministrul interimar al Transporturilor Radu Miruţă a cerut un termen de 72 de ore, după care se va lua o decizie legat de acţiunile care vor fi declanşate la nivel de organizaţie în perioada următoare. „Parcă suntem proştii Europei, cu această aplicaţie zici că suntem în 1995. Suntem în 2026, domnilor guvernanţi, cu tot respectul. Vrem o aplicaţie ca în UE care să ne ajute, nu să încurce”, spune preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

Categorii

Analiza articolului

Acasă Știri Categorii Publicații Metodologie
© 2026 Trei Surse. Comparăm ştirile din România ca să vezi întreaga imagine.